Textul ăsta există în mine de ceva timp. A apărut brusc si a cerut sa fie scos la iveală. Iar cum o astfel de dorinţă te macina crunt, e şi firesc să se materializeze cumva.

Imi propun sa fiu sincer. Eu nu sunt genul de om care să se multumească în mod constant cu ceea ce primeşte. Cer întotdeauna în plus, pentru ca, în cele din urma să mă aleg cu ceva frumos. De curand am realizat că am ajuns să tratez viaţa foarte superficial. Şi nu e vorba doar de mine. Un ochi critic poate fi orbit de ipocrizia care ne înconjoară. Iar eu n-am făcut niciodată un secret din faptul că sunt critic. Adevărul e ca sunt mereu lucruri asupra cărora îmi vine să mă opresc. Dacă laşi evenimente deranjante să treacă fără să tragi din ele învăţămintele potrivite, o să te găseşti cu sigur absorbit de ele. Vei fi prins în jocul falsităţii care a ajuns să ne dovedească.

Suntem falşi. Şi ni se intîmplă ceva ciudat. Lăsăm de la noi, odată cu trecerea timpului, fragmente capitale din autenticitatea noastră. Ceea ce e mai trist e ca societatea pe care am clădit-o permite şi găseşte explicaţii foarte logice pentru orice delasare sau orice compromis al nostru. Am devenit constrânşi de social. Cred că ne filtrăm şi gândurile în funcţie de standardele pe care creaţia noastră le impune.